Te-ai ivit din întunericul nopţii
Şi-aveai flori în mâini;
Acum vei veni din vălmăşagul oamenilor,
Dintr-un vârtej de discuţii.
Eu, care te-am văzut în centrul lucrurilor esenţiale,
Am fost furios când i-am auzit rostindu-ţi numele
În locuri comune.
Aş fi dorit ca valuri reci să-mi spele mintea,
Iar lumea să se usuce ca o frunză moartă
Sau să fie luată de vânt ca un puf de păpădie,
Astfel ca eu să te pot întâlni din nou
Singură.
traducere de Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Ezra Pound
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.