Ca un mănunchi de mătăsuri fluturând proiectate pe un zid,
Trece pe lângă grilajele unei alei din Kensington Gardens;
Ea nu este decât o anemie emoţională topindu-se încet
în agonia dinaintea sfârşitului.
Iar în jur sunt hoardele de plozi
Aprigi, murdari, fără de moarte ai sărăntocilor.
Ei vor moşteni pământul.
În ea se află deja capătul creaţiei.
Oboseala îi este de o frumuseţe extremă şi excesivă.
Ar dori mult, mult ca cineva să-i vorbească –
Şi îi este aproape groază că eu
voi comite această indiscreţie.
Traducere de Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Ezra Pound
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.