Cât de melodioasă-i vocea mării!
Şi Oceanul care-aduce dovezi, mărturisiri...
Iar fiorul uşor al trestiei subţiri
Aduce o delicateţe-n plus cântării!
Toate-n natură-s ritm şi simetrie,
Acord sorocit perpetuităţii vaste –
Şi doar fantoma libertăţii noastre
Tulbură această sublimă armonie.
Când a apărut prăpastia? De ce oare
Vocile mării îngână un singur imn sonor,
Iar sufletul omenesc nu cântă cu alte suflete în cor?
Ce nu-i pe măsura acestei trestii gânditoare?
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Fiodor Tiutcev
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.