Unele dimineți vin cu roua gândurilor trecute
Și ne arată ceasul naturii, ce nu ține cont,
Decât prin fractalii mugurilor pe tăcute.
Păsări îi salută, chemându-i spre orizont.
Nucul din geam, prieten de cinste. Îl văd
Cu fiecare anotimp, trece timp și e tot aici,
Se-ntinde și-n jos și-n sus, atât cât străvăd
Cu ochiul minții deschis, calculând periodici.
În această ciclicitate, aruncări de percepții
Ce se dizolvă înaintea florilor deschise,
Știindu-și bine ordinea și culorile, ca adepții.
Natura'mamă dragostea demult ne-o oferise.
Să facem bine să îi și să ne facem bine!
O mângâiere blândă, o culegere de fapte,
Toate se adună, oricum, în turbine din sine
Și scânteiază ceea ce se aude în șoapte.
vezi mai multe poezii de: Erw Magdo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.