În vremea nopții lângă apă
În lunca Sfântului Iordan
Așteaptă căutând în zare
Un pustnic Calamonitean.
Niciodată duhul nostru
Nu se poate liniști
Dacă nu ne dăm silința
"Întru Domnul a trăi".
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Acum, ca niciodată
Treziţi-vă, români!
Având credinţă-n suflet
Şi arma sfântă-n mâini.
Rămas de mic orfan pe lume,
Ca un copil al nimănui,
Mi-am pus nădejdea mea spre Domnul
Cerând de-a pururi mila Lui
Aruncându-ne în urmă
Ochii noştrii sufleteşti
Către anii din vechime
A vieţii creştineşti,
Preasfântă Maică şi Fecioară,
Nadejdea sufletului meu,
Tu eşti a mea mijlocitoare
La Milostivul Dumnezeu.
Iuditii fuerit cum signum terra madebit
A giudețului sămnul fi-va, când pământul va asuda
E coelo veniet princeps per secula futurus
Din ceriu veni-va domnitoriul prin veacii ce va să vie
(Poem acrostih)
Mă duc, stăpână, de-acum și nu știu de-oi mai veni.
Ah, ascultă, să-ți grăiesc, până n-apuc a muri
Pică frunzele de toamnă,
Scuturate de furtună,
Și picînd ca o ninsoare
Fac pămîntului cunună.