Mămulică, ce mai ploaie
Că și vremea se înmoaie!
Astăzi la Poeții Noștri
Curge de pe orice foaie.
Mi s-a scurs și după guler
Cuvințelele din claie,
Mi-a stins umezeala-n suflet
Embrioni de vâlvătaie.
Că-i atâta îmbulzeală
Și atâta hărmălaie
Că se geme de pe cârje,
Că se țipă din copaie.
Dar pe calitatea ploii
Nu aș da nici o lețcaie -
Că se simte - nu din ceruri
Ne vin tulbure pâraie.
Ce să-i faci așa când versul
Nu-i din suflet, ci din grai e
Și se vede că poeții
Lira și-au scăpat-o-n zoaie...
Adinuță dragă, dacă
Altă temă vrei să dai, e
Mult mai bine de-i uscată;
Vezi - cârceii mă îndoaie.
Pfiu!!! Răcii fără umbrelă,
Plec să mă-ncălzesc în baie...
Iaca na! Tema gazel e!
Am uitat. E-eh, cap de paie!!!
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu