Astăzi, un proces verbal
Am vorbit și eu cu soții.
Însă domnul general
Mai mult decât noi cu toții!
Noi ne tot gândeam ce-am bea
Cu o sufletească sete;
Generalul ne vorbea
De sigilii și secrete
Dar acest proces-verbal
Va rămâne-o frumusețe;
Toți având un ideal,
Deși pe mai multe fete.
Căutăm acest secret
Care aduce-n mulți lumină
După cum ne-a spus Haret
Care-a-ntemeiat Albina.
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc