Dacă te-am rugat vrodată, suflete, să spui, să spui,
Ai tăcut! Ai fost eroul îmbrăcat cu scut și zale,
Eu am fost sărmanul cui.
Palmele spre guă-ntinse îi sunt toată arma lui:
Herostrat ce-ncrede crimei faima biruinței sale!
Iar când te-am rugat odată, inimă, să taci, să taci,
Ai vorbit! Mai lesne-ai smulge un stejar ce însuși este
Codru-ntreg între copaci,
Decât cum ai fost tu gata trista jertfă să mi-o faci!
Că sunt inimi și de ceară, asta nu-i numai poveste!
Acum ce? Plângând te vaieți că ești pustiit de tot,
Suflete! și țipi de groază, inimă,-n strivirea sorții.
În zadar v-am fost pilot:
Inima un rob nevolnic, sufletul stăpân despot -
Doi nevrednici, nu de viață, ci de sfânta pace-a morții!
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.