E miezul nopții-ntunecos,
Și copilașul credincios
Veghează încă, plin de jale,
Stând lângă patul mamei sale.
Ades și muma a vegheat,
Lâng-al copilului ei pat;
Azi însă ea s-a-mbolnăvit,
Și-o caută fiul ei iubit.
Lucirea stelelor voioasă
Pătrunde-n casa-ntunecoasă,
Unde copil și mamă bună
Oftează, sufăr împreună.
Și-o rază parc-ar zice blând:
"Nu mai oftați, căci în curând,
După necazuri și durere
Din cer primi-veți mângâiere!"
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.