A mea inima-i izvorul
Cel ce viața-ți dete.
Nesecat să-ți potolească
Nesfârșita sete.
Sângele-mi e roua care
Floarea mi-o stropește
Ca să nalțe-ncet căpșorul
Până-mi înflorește.
Caută mâna-ți hrănitorul
Sân ca să-l desmierde;
Și din ochi, de fericită,
Mamă-ta te pierde.
Și suspini și sugi cu zâmbet
Și-ai tăi ochi întreabă -
Nu ești bun, s-o știi, pe lume
Bun de nici o treabă!
Nici nu te iubesc! Ei, Doamne,
Tu zâmbești, ștrengare,
Când zâmbești, e parcă faptul
Zilei ce răsare.
Iar gropițele-n obrajii
Albi și ca de spume,
Nu sunt flori așa frumoase
Nicăieri pe lume!
Când îți gângurește glasul
Vorbe să frământe,
Harfa nu-i, nici glas de înger
Mai frumos să cânte.
A mea inimă-i izvorul
Dulcii vieți din tine;
Tu-mi ești Dumnezeu, iar asta
O-nțelegi tu bine!
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.