Mormântul e adânc și mut.
De toate câte le-am avut
Trăind, el ne desparte.
Cei buni, de moarte nu se tem,
Toți oamenii, că frați suntem
Asemeni după moarte.
Nu vezi nici cerul din mormânt,
N-auzi al paserilor cânt?
Acolo nu străbate
Nici plânsul jalnic de orfan,
Nici negru blestem de dușman,
Nici dragostea de frate.
Numai printr-însul poți să treci
La dulcea liniște de veci.
E chin viața toată,
Sărmană inimă din noi;
Atunci se scapă de nevoi,
Când a-ncetat să bată!
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.