Spun poveștile bătrâne,
C-ar fi fost odinioară
Un boier de viță veche;
Și simțind, că o să moară,
El cheamă-ntr-o zi la sine
P-amândoi copiii săi,
Moștenirea să le-arate,
Și s-o-mpartă între ei.
"Să-mi aduceți, zise dânsul,
Spada și-un plug lângă pat!"
Ei poruncă-i împliniră,
El i-a binecuvântat.
"Tu, fiul meu cel mai zdravăn,
Spada ai s-o moștenești,
Munții, vechea cetățuie
Cu-amintiri vechi, strămoșești.
Iar ție, mai slab din fire,
Plugul fie-ți moștenirea,
Și căsuțele din vale;
Fă-ți prin muncă fericirea!"
Zise, și muri bătrânul;
Iar copiii s-au supus
Respectând în toată viața
Sfaturile, ce le-a spus
*
* *
Ce s-o fi ales în urmă
De războinicul băiat,
De-ai săi munți și de-a lui spadă,
De castelul său bogat?
Dar de casele modeste,
Și de roditorul șes,
De băiatul cel cu plugul
Mai târziu, ce s-a ales?
Nu mai faceți întrebare
Despre al basmului sfârșit!
Satele și țara-ntreagă
Vi-l arată lămurit.
Muntele-i uitat și jalnic,
Cetățuia dărâmată;
Spada, tare-odinioară
În bucăți e sfărâmată;
Iară valea este plină
De surâs și-mbelșugare,
Și plugar și plug în lume
Lăudați de mic și mare.
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.