Blândă rază
Lucitoare
Scânteiază
și-o culoare
Purpurie
Se aruncă
Pe câmpie
și pe luncă!
Ce roșeață!
Ce liniște!
Ce măreață
Priveliște!
Totul pare
în natură
Că tresare
și murmură
Imnuri sfinte
Rugi duioase
Prin cuvinte
Maiestoase
Către tronul
Ce nu piere!
Orizonul
Se poleie,
Căci îi place
Ca să-și scalde
în a sării
Zâmbiri calde
Mândra-i frunte.
Sus pe piscul
Unui munte
Arde discul
Solar. Dulce
El se gată
Să se culce -
și deodată
El sfințește
și-n tot locul
Se lățește
O tăcere
Mult dorită;
șoapta piere
Adormită.
Colo-n vale
La izvoară
Lângă cale
O fetișoară.
Geme câmpul
și răsună
Căci e timpul
Să se-ntoarne
Muncitorii
De la coarne.
Pre cer norii
Pier. în juguri
Boii pasă
Trăgând pluguri
Către casă;
Iar copiii
Ce-i alungă
Pe-a câmpiii
Zare lungă
Fug și cântă,
Râd și saltă.
Iar de partea
Ceealaltă
Pe răzvorul
Ce-nflorește -
Vănătorul
Se ivește.
Deja moare
Cel din urmă
Raz de soare
și se curmă
în liniște
Mult frumoasa
Priveliște,
Căci se lasă
Trista noapte
și-amuțește
Orice șoapte.
Totul tace
Ca mormântul,
Doarme-n pace
Chiar și vântul,
Chiar și unda
Fără știre
în profundă
Liniștire.
Chiar divină
Cântăreața
Ce suspină
Cu blândețea
Grea și multă
Nu prelude! -
Dar ascultă!
Ce s-aude
Doar e vântul
Cu-al său șuier
Ba, e cântul
Unui fluier!
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.