Sta sfântul Soare cu zâmbire
Pe prispă-afară şi cetea
Cu glas înalt dintr-o Psaltire,
Dar în cetit cam slovenea,
Strâmbând din nas în mod idilic:
Bag-seamă el cu greu cetea
Scrisori cu alfabet cirilic.
– „Noroc şi galbeni! Aferim,
Dar cum mai poţi? „a zis Achim.
Iar soarele cu grabă pune
Deoparte sfânta rugăciune
Şi-i zice: – „Eh! jupân Achim!
Dar ce păcat? – Poftim, poftim
La umbră dulce, la răcoare!”
Şi tot râdea jupânul Soare.
Iar Chim, asemenea râzând,
S-a pus pe prispă. El îşi strânge
Sumanul bine petecit,
Apoi cu suflet asuprit
Se tânguieşte şi se plânge,
Că-n ţări nevasta i-a fugit.
– „Ba draci! îi zice pe loc sfântul,
Îndată ce-auzise tot,
Ba draci! Cu tine-n cârcă pot
Să-ncunjur mâne tot pământul!
Dar facem mai întâi prinsori,
Auzi! Te port pe cer şi nori,
Cât da-voi pară din potcoavă,
Iar tu să-mi spui, dar să fii drac,
Să-mi spui vreo glumă şi vreo snoavă
Că snoavele de tot îmi plac!
Primeşti? De cumva nu te-oi duce,
Să n-am noroc de sfânta cruce!
Dar şi tu – ştii! Tu spui, eu tac”.
Achim, plăcându-i târguiala,
Tuşeşte-o dată, lung şi greu;
Şi prinde-a spune de Păcală,
Cum face nebunii mereu,
Şi pune coarne unui mire;
A spus de când s-au jeluit,
Ţiganii la mitropolit,
Să-şi facă şi ei mănăstire;
A spus cum lingurar Archire
Fura prescură de la schit:
Aşa spunea de lung şi jalnic,
Ca popa Spic din molitfelnic!
A spus Achim câte minciuni
Şi câte pozne şi minuni,
Cât Soarele murea de râs.
– „Hei, cioară neagră! Ce ţi-am zis?”
Răsun-atunci un glas de-alături,
Şi ca din pod porni din dos
În modul cel mai furios
Război de cleşte şi de mături!
Şi rap! şi zup! şi zup şi rap!
Şi-n fel şi-n formă peste cap,
Cât sta biet Chim făcut suveică:
Iar sfântul Soare – tunde-o neică
Să nu-ţi bat colbul din scurteică!
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.