Achim se duce fără de-a vrea;
Lopata nu-l prea-nveseleşte,
Deci, nici n-aşteaptă după ea.
„O, bat-o Luni! Dar ce gândeşte!
Şi ce plan are! Cum scria
De-al dracului”- Achim se duce,
Făcând de spaimă câte-o cruce.
„Mă duc la sfânta Joi! La ea,
Să-ntreb de Savincuţa mea! „
Se duce dar. Bătrâna sta
La foc şi depăna pe gheme;
Cotor de cam cu bună vreme
Priveşte-n jur; el planisea:
La caz, când Joi i-ar coase gluga,
Pe ce cărări să-ntindă fuga!
– „Bun lucru, jupâneasă Joi,
Bun lucru!” zice el din tindă,
Şi-atuncea poc! cu fruntea-n grindă
Şi-fulger, trăsnete şi ploi!
Şi-ocări şi sfezi şi ne-învoială
Şi-n fel şi-n formă păruială!
Pe grinzi sihastra şi-a întocmit
Ulcelele cu borş adică,
Dar când Achim a pocănit
Cu fruntea-n grindă, ele pică
Şi borşul – borş, pe jos e borş
Şi peştii pe uscat şi storşi!
– „Valeu, păgâne! Om de osândă!
Mă laşi săracă şi flămândă!
Cu zile tu-n pământ m-astupi,
Văleu!” Ia baba un tăciune
Şi-aprins întreg pe vânt îl pune
Şi azvârle-n Chim, ca după lupi;
Iar biet Achim pe la portiţă
Fugea cum fuge-o veveriţă,
Şi nu-şi da rând, iubiţii mei,
În loc de-un pas, făcând tot trei!
Achim Cotor e om cu minţi;
El dă din cap scrâşnind din dinţi.
„Măi, măi! – zicea cu indignare
Oricum şi cum e lucru mare,
Să n-am eu cinste pe la sfinţi!
Dar, haid să cerc; ce-o fi, să fie!
Să văd, afla-voi omenie
La sfânta Sâmbătă!” S-a dus,
Deşi nu chiar în voie plină.
Bătrâna sfânta sta-n grădină
Şi se grăbea lucrând, cu pus
De cepe-n strat. – „Cu tot norocul!
Să-ţi fie ceapa cum e focul!
Cinstită Sâmbătă, să fii
Tot verde, cum e bărbânocul!”
Bătrâna scutură cojocul
Şi zice: – „Da de unde vii
Şi unde mergi?” A spus Achim
Tot lucrul, după cum îl ştim.
– „Ţi-aş da eu sfat, cât-nu te teme!
Dar vezi, Achime, că n-am vreme!
De cumva însă vei pofti
Un strat, de cepe-a răsădi,
Atunci – de-mi răsădeşti trei straturi,
Eu ţie-ţi dau treizeci de sfaturi!
Primeşti?” Primeşte chir Achim,
Se pleacă jos, ia snop de cepe
Şi-apoi la răsădit începe.
– „Aşa tâlharule?! Poftim,
Aşa ştii tu strica răsadul?!
Umplea mi-s-ar cu tine iadul!
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc