Un prieten rar odată avui, ce-mpărtășea
toate-ale mele chinuri. Când inima-mi gemea
în mijlocul furtunii, în valuri prăbușit,
el singur știa drumul spre țărmul liniștit.
Pe căile Iubirii, când însă-am rătăcit ,
pierdut pe-al meu prieten și nu l-am mai găsit.
Subtil am fost odată și înțelept, dar iată,
sărac acum ajuns-am cu mintea-ntunecată.
Când versurile mele le inspira Iubirea,
oricare om pe cale le închină uimirea.
O, minții mele nimeni să n-aducă urale,
căci azi toți suntem martori ai nebuniei sale.
Divanul
traducerea George Popa
vezi mai multe poezii de: Hafez
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.