HAIKU 俳句
Nicio potecă –
spiţele bicicletei
la cosit iarba.
◊
Prohodul verii –
parfumul pepenilor
sfinţind câmpia.
◊
Greier dispărut–
îmi ţârâie în urechi
doar amintirea.
◊
Amurg de toamnă –
prelungeşte lumina
un nufăr stingher.
◊
La schit candele –
prelungeşte amurgul
un bujor stingher.
◊
Piuit jalnic –
mesteacănul leagănă
puiul cucului
◊
Azi luna în nori
şi supa bătrânului
fără bucate.
◊
Un crin înflorit –
fata ducând culoarea
pe celălalt mal.
vezi mai multe poezii de: Gavriil Stiharul