HAIKU 俳句
Se schimbă anul –
fără motiv canarul
e neliniştit.
◊
Noapte fierbinte –
ţârâitul de greieri
ţine loc de vânt.
◊
La prag, o cană
cu apă ne'ncepută –
bărbatul pe drum...
◊
Spital de copii –
vântul frânge lumina
unei lumânări.
◊
Singurătate –
bătrânica oftează
după un greier.
◊
Fetiţa dusă –
fragii de pe rochiţă
mâncaţi de molii.
◊
Noapte ploioasă –
un bolnav merge mai des
la toaletă.
vezi mai multe poezii de: Gavriil Stiharul