stau spânzurat de o stea căzătoare
cerul gurii mi se umple de cer
lumea zâmbeşte nudă
cu sufletul pătat pe dos
balansez viața
ca o madonă pruncul
nani-huţa
huţa-nani
(cerul e plin de sfinți goi)
se moare aglomerat
moartea e o tipă topless
împarte bonuri de ordine
spre edenul păcătoşilor
doar tu mă priveşti din eternitate
cu ochii închiși
cu iubirea deschisă
și degetele lumânări aprinse
(eşti atât de mică
dar atât de dumnezeu)
îmi visez lacrima
la rădăcina unui cactus
deșert înflorit
vezi mai multe poezii de: paparuz
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Imi place stilul. Metaforic, ai pictat lumea, credinte, ipocrizie, fatalitate, eu-l existand in acest cadru si un ideal, imblanzirea "cactusului"
Se pare ca toti trebuie sa imblanzim ceva, cateodata in noi.
Aprecierile mele!
roxana.c
joi, 10 septembrie 2015
:) multam
paparuz (autor)
joi, 10 septembrie 2015
Foarte profunde aceste versuri, Recunosc le-am citit de mai multe ori.
petrica_c
miercuri, 09 septembrie 2015