Tot întrebau copacii-nsingurați de mine,
De prin pădurile ce-adesea le-am călcat;
Le răspundea un vânt căzut dinspre coline,
Smulgând de la răscrucea serii un oftat…
,,Nebunul cela a plecat și nu se-ntoarnă,
Acuma bântuie pădurile de nori!"
Cânta tulburătorul frunzelor, din goarnă,
În timp ce sângerau luminile din zori.
Degeaba florile ascunse prin urzeală
Mai iscodeau să-mi afle pasul grijuliu;
Și caii-naripați ce nu cunosc zăbală
Mă așteptau, cu bot jilav și măsliniu.
Eu colindam pribeag tăriile sorine,
Păstor al turmelor pierdute printre zmei;
Și întrebau copacii-nsingurați de mine;
Le răspundea doar vântul aprig - Aleleiii!!!
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.