Plăpânde văluri de lumină
Prin văzduh se etalau
Pe-a nopții vie rogojină
Iar stelele parcă vibrau
Era o noapte atunci ninsă
De atâtea stele de pe cer
Lăsând lumina ce-i admisă
În țara umbrelor ce pier
Pe câmp atunci erau păstorii
Cu turmele ce le vegheau
În noaptea rece când fiorii
Din cap de pod te-nfiorau
Cu oile acolo-n noapte
Vegheau păstorii pe afară
Și flacăra din triste cioate
Jucau în noaptea cea bizară
Deodată iată o lumină
Despică noaptea dimprejur
Și-un înger cu fața plină
Își arătă chipul lui pur
Plini de spaimă atunci păstorii
Au fost iată toți blocați
În ei defilând fiorii
Parc-ar fi fost înghețeți
Și îngerul le-a vorbit
Vă aduc o veste bună
Domnul slavei s-a născut
Cel ce-i viață și lumină
S-a născut Mântuitorul
Într-o iesle înfășat
Să ne împlinească dorul
După raiul minunat
Și cu îngerul deodată
O mulțime s-a unit
Din îngeri ce sfera toată
Parcă au acoperit
Slavă dar Lui Dumnezeu
Și în cer și pe pământ
Căci iată în Fiul Său
A creat nou legământ
Pace dar între acei
Pe Dumnezeu ce-l iubesc
Și Cuvântu-l au în ei
Căci prin El se mântuiesc
Și-au plecat iată păstorii
Unde îngerul le-a spus
Fiecare grija turmei
Lăsând-o Celui de sus
Și-au găsit-o pe Maria
Cu pruncul cel înfășat
El s-aducă mântuirea
Omului din greu păcat
În ieslea din Betleem
Iată-l pe Mântuitorul
Ce-n viața e un semn
Pâinea vie și izvorul
Păstorii-au mărturisit
Cele ce li se-ntâmplase
Îngerul cel strălucit
Cum acolo-i îndreptase
Apoi plini de bucurie
Pe Domnu l-au lăudat
Și-au plecat iar spre pustie
Turmele unde-au lăsat
Doamne Tată-ți mulțumim
Pentru Isus Fiul Tău
Căci pe Domnul îl iubim
Și-l vrem Mire— Dumnezeu
21-12-2015 Mănăștur Cluj
vezi mai multe poezii de: Ioan Daniel