Un poet priveşte de la fereastra etajului 10.
Prin faţa geamului sãu stoluri de pãsãri
taie cu aripile ceaţa,
halucinant o desfac în fâşii.
Viermele luminii roade, roade talpa lumii,
întuneric, umbre hămesit deșiră.
Atârnă pretutindeni imense zdrențe negre,
încât pare că moartea ne flutură sardonic steaguri