nu se mai auzea de-un "cu siguranţă", de-un "fii fericit"
ci doar plânsete amare
la morminte, în faţa pâmăntului scormonit de şobolanii înfometaţi
treceau vânturi pe mijlocul străzii şi o miasmă regretabilă cădea precum smoala
pe noi, pe tine cel mort de mult, pe el născut mut, pe ea prostituată nefericită
pe mine corbul cu aripile căzute-n hăuri fără ecou
nu mai eram frumoşi, sufletele noastre s-au zbătut pentru a ieşi
dar au renunţat şi s-au sinucis de frânghiile
unse cu singurătăţile noastre, singurele care străluceau
de la atâta întuneric
că uneori credeai că se dă o luptă apocaliptică între două
întunericuri ce nu-şi au sfârşit
decât la moartea omului
vezi mai multe poezii de: Razvan Poschin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.