Se sapă-n orașe mormintele noi,
Paralizia-i totală sub ghilotina fricii,
Chiar ploaia când cade coboară noroi,
Pădurea-i vrăjmașă de spaima urzicii.
Mânie aruncă la maluri și marea
Dorind să învingă zăgazurile stâncii,
Părinți spre icoane își duc disperarea
Căci boala adoarme pe veci mai toți pruncii.
Sateliți răspândesc groaza din stații,
Știri false ne sunt nedreaptă-nchisoare,
Se stinge speranța la viață pe nații,
Aproapele cine-i căci stă-n izolare?!...
Doar Unul de-acolo, de unde s-a dus
Trimite mereu, în valuri lumină!...
Mai marii pe lume, ne-o sting pe ascuns
Și-n gheare haine țin globul de tină!
Un gând către El și fi-vei lumină!
Aproapele tău de-l vei ajuta,
Pe frunte iubirea-ti va pune cunună
Și toți vor dori iubire a-ți lua!...
Tu ești din lumină, ei sunt din lumină,
Și-o lume-n lumină își leapădă frica,
Iar ploaia de cade ne spală de tină,
Pădurea se-apleacă strivindu-și urzica,
Și marea-i deasupra, pe stânc-o domină!
Tu ești din lumină , toți fi-vom lumină!
Lumină e lumea de ieri și de mâine,
Purtăm mai ușor învelișul de tină,
Când știm că din lume doar lumina rămâne!...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.