Mă duc, o, mult iubită țară,
Ce m-ai crescut la dragu-ți sân,
Viața mea, în primăvară,
Pe altaru-ți sfânt mă duc să-nchin.
Și-am vrut să cânt, o, țară dragă,
Amaru-ți chin, adânc și sfânt,
Când fiii tăi, ceata pribeagă,
Erau pe-al bunilor pământ,
Când veneticul ți-i răpise
De lângă sânul iubitor,
Și când Fanarul le zdrobise
În piept al vitejiei dor!
Nu ți-am adus prinos cântare…,
Dar sfânt mi-a fost altarul tău!
De-aceea, cată la hotare,
Prinos ți-aduc azi, brațul meu!
Și când muri-voi pentru tine,
Ți-oi zice-n ultimul suspin
Să-ți fie drumul tot spre bine
Și vecinic cerul tău senin!
(Nicopol, 23 august 1877)
vezi mai multe poezii de: Ioan S. Neniţescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.