Peste carpetele rămase în pereți
mai plouă uneori ca un blestem,
strănută pieptul, muced cu hereți –
ne întâlnim, dar nu ne mai vedem…
Prin carnea noastră dorm cetăți avide
și totuși umblă umbra în sicriu.
Ne-am revăzut, dar poate-i prea târziu –
închide-te, tăcerea mea, închide…
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.