Ciudate obiecte pe țărm auster
mângâiau dimineața cocotierul trecut –
câteodată, câteodată pe cer
mi se pare că văd omul cu care m-am bătut
Nara lui marină, văz neadevărat,
răscolea echipajul vapoarelor plecat
în expediții nebune pe ape de mări
încărcate cu adânc și miraj până-n zări
cerul peste valuri limpede albește.
Când își scoate pălăria, șmecherește,
și se uita cu jind la câte un marinar mai tânăr,
sufletul mirosea a toate culorile
se-mbăta marea, își ura marinarul surorile,
dar el le da bani și alcool
le netezea urmele albe ale moalelui gol
și-n flaute nude, voluptuos flagel,
îi chema noaptea să se culce cu el
Ochi mișei
nămol și clei
rece val
tors oval,
coapsă, coapsa plită
nehermafrodită
Calcă pe nisip ca o panică
legănat… legănat… (
la 16 ani îl părăsise artista: –
de-atunci făcea dragoste cu uneltele
și primăvara, primăvara uneori piratul înnebunea lent)
Acum are o bubă pe frunte, sex și ceramică,
pe care o șterge batista, din ce în ce mai absent…
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.