Lipiciune sepulcrală, delicată vietate,
moliciuni corupte fraged, luna-n cui se zbate?
Potecile-au plecat împrejur ca niște elegii înfrunzite.
Unde s-or fi dus, fără munți și copite?
Purecii luminii din oglindă
întind mâna să ne prindă.
Numai pentru mine tot nu-s lume moartă
cântecele brune câte ramii-ți poartă.
Între-aprinse dealuri, ′nalte cete-n soare,
poposeau pe corturi de lumini, călare...
Când s-a trezit văzduhul, iarba avea o culoare peltică.
Timpul nu mâncase șoareci, dar semăna a pisică.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.