nemulțumit de mine ca de-o râmă
găsită-n buzunar și-n demâncare,
mă răstignesc cu tocu-n trotuare
și-ascult copacii care se dărâmă.
abisuri, neuimiri: n-aș mai vrea alt gând,
decât să pot să am atâta flegmă
să-nec în valuri lumea – și să cânt
peregrine, stelele au venit în oraș...
fluviul trece ca o oștire de călăreți.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion