euridice e un ciorchine
de coșmare ancorează planete
în mine
despletită cu plete
din ce în ce mai șterse haltele
corul cânta surd
baba se tundea și se pieptăna scurt
personajele s-au ascuns unele-ntr-altele
din cafetieră din garderobă din draperii
se prelinseră figuranții coborâră
unduios ca o dâră
umbre-n care viscolea de care te ferii
n-ai să mai vii ne despart
cicluri întregi de dezastre
din ce în ce mai mult fard
mai mulți olari mai puține glastre
leagăne-te cortină murise narcis
și-ai fost himera noastră transfigurată
se auzea corul undeva ca o pată
din ce în ce mai abisal paradis
da cu ghemotoace din oglindă și din cap
el ea răspundea cu serpentine
laconică scenă cât un dulap
euridice nu este oricine
rol azvârlit la rigolă
portretul aflat în pubelă
inferne mască dantelă
despopulată corolă
baba se pieptăna se pieptăna și s-a
uitat în golul spectral…
rugăminți, cavaleri ai sfântului graal
aplecat înăuntru ca turnul din pisa
parcurgând peisajul parcă-s de fier
și cad și cad și cad maiestuos –
aceste frunze, numai mister
de sus până jos
euridice nu-i decât disperarea ce speră
până s-aștern pulberi pe lucruri
înșelare-nșelată timp care nu bucuri
corul se va auzi ca o himeră
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.