Toamna își lăsă oboseala în palme și se uita la ea.
Piersicile o ascultau, plictisindu-se, cum tăcea.
Alungați gnomii! Alungați-i!
În casa umbrelor am vorbit cu-mpărații
de lemn, de câlți și de chihlimbar.
Fluturii lăcrimau în pahar.
Prelins din mici tapițerii astrale,
sângele-ncerca singur să se scoale.
Sub coaja ei albă ca alunele,
fapta-mbătrânise minciunile.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.