Păsări obosite ca salariile vechi
se sfâșie semnul peste corul arborilor
ce de pliscuri și gheare ce de pliscuri
e rana care pavoazează dilemele
e cea fără litere
prin tăcerea ca un sacerdoțiu
curg cioburi de munți
oarecare stridență prin văzduh
e cel spânzurat e cea despletită
în pulsul ciudat al orașului
s-a intercalat un limbaj de contradicții
sunt ca un cal cu ochii obosiți
setea îmi potolește apa
umerii ei ca două zâzănii
farmecă pietrele scrise cu lumină ambiguă
urâtă ca moartea, o tristețe
scutură toamnă și cineva râde-n sertar
face figurație toarnă
drumuri în capre ploaie-n gamele
– haină-n care timpul găsea bomboane...
s-a falsificat un munte
ciugulind pe tarabe,
păsări obosite ca salariile vechi
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.