la depărtare mică de vid și de acasă
un foc se-aprinde-n miezul deșertului, despică
văzduhul și rozându-l
ca pe-o legumă-i lasă
în palmă restul cărnii – asceză? rugăciune? –
reptila scoate limba, la flăcări, bifurcată
și gustă focul
pe urmă scuipă sâmburii
cerul e-o pată
un cărbune
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.