La florile mele au venit muștele
Îngerii tăi, Doamne, cu pușcoace
alungă-le, -mpuște-le
facă-le ce le-o face,
să nu le mai văd!
Înmuiați în lună
(o, ce departe plecați!)
îngerii tăi la marele prăpăd
sosi-vor barem să spună
că n-a fost timp, că n-a fost pace
de la gloate și de la-mpărați
să ne-ntâlnim? Că pe lume – unde se coc
fructele crude, înțelesurile moi –
nu mai e soartă, nu mai e loc
pentru noi amândoi?
Îngerii tăi, Doamne – martori enormi –
vor voi ca să jure
pentru tine și pentru mine?
Iar taci. Iar dormi.
Iar mă visez mâl, pădure,
bale.
Iar am să țip.
La florile mele a venit un polip
să le bea
nu știu: zeama cea bună ori mierea cea rea?
Orice și oricine
e totul acu.
În apele tale
nimeni nu vine... Nimeni nu vine.
Nici tu –
Până și da începe cu nu
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.