Mă scol ca dintr-o taină
tot mai fuge prin iarbă o fată pe coate
și gnomii tot mai zboară nor după nor
urnite să mă sape,
sub lespedea urnită-ntâmplător
stau timpurile toate
dar toate pe picior
de price
Obosită, cazi pleoapă-n somnu-ți greu,
cum cade-n amintire ca dintr-un pom o haină
pe-ntreg trecutul meu
pe toți înaintașii din care coborâm
ca munții în legendă ca floarea de salcâm
peste-un ținut lunatic unde-nspre-amurg ies cerbii
Cu degetele-n părul (al fetei sau al ierbii?)
din vis, adorm din nou. O scorie? Un mit?
Și intru iar în taina din care m-am trezit
Poate c-o fi undeva un ținut
unde totul se vindecă.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Așa e Ina! Harul în vibrare tainică!
Gerra Orivera
luni, 05 iulie 2021
Frumoase imagini create cu versul... Rai.
Ina M.
duminică, 04 iulie 2021