Mistuite resturi de zeu
ne-aromaseră fantastic odaia.
Și cățelul se mira în gând,
Prăpăditul.
Departe, departe, văpaia
și-a reluat lătrând
țopăitul.
Faust plăpând.
Faust în luptă cu firea
lui însuși. O glumă.
Nu mă, o! nu mă
striga... Am fost un copil.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.