Atâta frunzărie de aur și meduze
întârziată-n carnea bacantelor la hanuri…
Ne-au răgușit bețiile pe buze
și sângele în căni de porțelanuri.
Îmbrățișare limpede-n heralde
funingini scuturate și imbolduri –
nu ne mai știe vremea, plâng la șolduri
arhipelaguri mimice și calde.
Deliciul de opiu și comă
alunecă-n porfir de coapsă brună,
o strălucire reavănă cu-aromă
de piersici pârguite și de prună.
S-au dezbrăcat aici zăpezile în goluri
fierbinți, cu jurubițe moi și-agreste
ne bâjbâie iubirea prin alcooluri
și viață nu-i și ziuă nu mai este.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.