Adâncă
Noapte la porți.
Încă Încă Încă
o pădure de morți.
Oameni de zgardă.
Osuar. Javre.
O stivă. O hoardă
de munți de cadavre.
Și-apoi?
Ați înviat? Iede
țopăie-n câmpuri. Nici voi
nu puteți crede.
Că deasă vi-i turma,
dar toamna alege
urmașul și urma,
de fărădelege.
Același ocol
de corbi care pier.
Executații trec stol
după stol, ca un cer
pe cerul cel mut
al istoriei tâmpe.
Negrule lut,
negrelor trâmbe,
negrelor grote
de semne – și treze
coșmare ori flote!
N-or să-nceteze
vâslele noastre
de mers niciodată!
Oricâte dezastre,
oricâtă-ncălcată
lumină, vânzare
din noi mai mănâncă.
Zare cu zare
(încă încă încă
se ucide) și-adună
sorții. Pe sub lotuși,
moartea-noată spre lună.
Voi râdeți. Și totuși
n-ați biruit. Până
acum – dinadins?
doar moartea-i stăpână
pe tot ce-ați atins.
Nu mii
de oști, miliarde
de-ați fi.
Moscova arde.
Darmite
o tagmă, un scund
stol ce ucide
tâlharnic la fund?
În cavoul
morții clocotește-o căldare
pentru noul Petru cel Mare.
Degete lungi, din suspinul
apocalipsei întorc
pe frigare Kremlinul
sfârâind ca un porc.
Fiecarele, partea
va să și-o aibă pe rând.
Noi, executații, trecem cu moartea
pre moarte călcând!
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.