caut poemelor mele straie de iarnă,
fulare și cizme-mblănite
Vine frigul ca o turmă de vite,
să se-aștearnă.
Haosul cu-ncolăceli agere
de-apocaliptice ospețe,
curge: lapte vânăt… Să-nghețe!
Cântece-n poziție de tragere.
Vine iarna ca o armată de ocupație.
Nu vreau să-mi găsească
mingile și ochii-n recreație.
Fugiți, poemele mele! Pământu-i o broască.
Iarna a ocupat orașul, parașutând
schelete. Glumeță, glumeață.
Nu mai e nimeni în viață?
Nici gând…
V-aș fi căutat eu alte sălașe
V-aș fi dus din planeta aceasta
Cegile-și clatină țeasta
peste orașe.
Copitele frigului frig.
Nu mai vreau nimic.
Fugiți! Nu mai vreau nimic.
Pământu-i o broască de stronțiu. Care cască.
Un dric. Vaiet și vaier.
Caut poemelor mele straie de aer.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.