Mitologiei de la o vreme i s-a urât
Umblă prin tărâmuri plictisitoare
O gheară de viezure O urmă de rât
(Mistreții și bursucii acelor vremi vechi…)
Dăduse-n mintea copiilor, a dat în păstrare
tot ce avusese În vârful picioarelor, ochi și urechi,
se-apropia de cuiburi și asculta pe ascuns
ce vorbesc păsările cu puii lor proști.
Bunica stafiilor cu bunicul fantomelor au tuns
iarba-ntr-o noapte. Nici nu mai cunoști
arborii, nici nu-i mai poți osebi între ei…
De la o vreme se-ntâmplă aduceri aminte și zei
prin care bate vântul, în care nu se scrie nimic
Talmeș-balmeș toate, cale de nouă poști
perechi-perechi paraleli-paralele
ca luna cu soarele, ca morții-ntr-un plic
răsturnați alandala, scroafe și stele,
îngeri și corbi, lumi de terci cu lumi de azur,
munții cu mările-și schimbă locu-ntre ele.
Țărm cu țărm. Contur cu contur.
Trecutu-o să revină. Mitologia a plecat.
Ne-ntoarcem în struguri, în rouă și legume.
De la o vreme se-ntâmplă dimineți fără nume
de la o vreme se-ntâmplă, însă limbile-s mute,
păianjeni și îngeri, stele și scroafe.
Apa s-a-ncolăcit pe tija unei garoafe,
tija se clatină, garoafa și-ascute
(prin sângele nopții corăbii urâte)
ca pe-un mănunchi de tăișuri, petalele. Câte?
C-a fost minciună, c-o fi adevărat
(arborii nici nu-i mai poți osebi între ei)
scăzuți unul câte din altul, ridicați la pătrat,
bunicul fantomelor cu bunica stafiilor fac trei.
După o regulă-a durerii care vine-n pachet.
Nu, n-am auzit. N-am auzit… N-am să tac!
Pedepsite cu-rome, îmbătate himeric,
păsările cu puii se servesc în oțet.
Sucit e scamatorul fugărit pe tavane
de-o muscă de sticlă și de-un gândac.
Ai într-o mână pietre, în alta castane
și-ntr-amândouă: drumul. Drumul duce-n întuneric.
Uite la ce e bună mișcarea: că umbli și dai
cu capul de umbre, cu umbra de cai
și-n preajmă e noapte și-n ea mai încape
(de la o vreme se-ntâmplă arbori sau ape)
altă noapte în noapte, iar tu mergi, mergi, mergi
de la o scorbură la alta, puilor proști
– până cad moarte, până cad cloști –
s-asculți ce spun păsările bătute cu vergi
mistice…
Nu e mitologic? Nu-i odihnitor?
Universul răspândit pe coridor…
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.