Poate că trecutul trecuse prin râul
cel veșnic
deodată mă ridic și par un vânt alb
pe urmă umflu smeul
pe urmă se întunecă
pe urmă laptele pleacă
prin fânețele adormite viață absentă
și marele sfeșnic s-a oprit
gras ca un porc și ca un pește
corpul nimănui cade în vid
psihologie a aerului stins
tu ai fost întotdeauna de-acolo
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.