Adevărul e ca pădurea.
Cad copaci. Pădurea nu cade.
Soarele parcă-și curăță săgețile de rugină.
Coborând la subpământenele lui jucării,
craniul nopții domina încăperea.
Între ploaie și soare, s-a strecurat surâsul;
a luat o floare,
s-a dus și a luat o floare,
ți-a dat-o și tu ai adormit.
Apuseseră două perechi
de generații în jur.
Frunze moarte. Lemn vechi.
Sunt golul din ochiul tău pur.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.