Prin toate țările prin care am mers,
numele tău șters –
cu fel de fel de cârpe ori bureți.
Unde să mă-ndrept? Cine-a mai păstrat
în paltinii beți
de soare (ce păcat!)
care și el se usucă,
urmă de-a ta? Nici muscă
Nici țânțar Nici ins
Toamna acolo-n carlingă
ți-o fi noapte ori frig
Nu, întunericul n-a învins
și n-o să învingă,
deși are și el ademenirile lui
Dar vântul silhui prin care te strig
Dar ceața, dezgustul și sila
Dar nepăsarea în strat cenușiu
își lăbărțează prăsila
Calcă urâtul prin lume buimac
La noapte – ce să fac? –
fie ce-o fi (de n-o ieși rău)
încep să scriu, să rescriu,
peste numele șters, numele tău –
poate nu e târziu
Treci prin orașele din care plec eu
să vezi ce se-ntâmplă
Va ninge mereu!
Tu ești eternul clandestin
Alte și alte nopți vin
Dar între ele e ziuă! Doamne, dă cep
alcoolului acela
cu flacăra-n voie
Dă bici hergheliei de ape
La noapte încep
La noapte nacela
mea pleacă pe mare-n căutarea lui Noe
Tu fii pe aproape
Nu vreau să te înec,
sări înăuntru, dacă abisul se cască
De la umbrele-n teatru la teatrul cu mască
(să nu-ți fie frică)
de pe malul Iudeii la malul cel grec
(saltul sublim)
depărtarea-i aceeași: niciuna adică
Sări înăuntru și-o să plutim
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.