Privighetoarea dulce, mică,
prin verzi frunzare nopţi de-a rândul
m-ar vrea cu ea, să-i ţin de frică,
dar nu ştii tu la cin’ mi-e gândul.
Că stă-n măcieşul din grădină,
ce-o bea cu ţepii lui – flămândul;
şi doru-mi vede, mi-l alină,
dar nu ştii tu la cin’ mi-e gândul.
Ea-mi bucura, privind-o – toată
în verde numai – poate blândul
meu vis şi-acum iat-o plecată;
dar nu ştii tu la cin’ mi-e gândul.
„O, doamnă!“ i-am strigat cu-obidă,
,,Statornic sufletu-ţi urmându-l,
n-am mai iubit altă iubită,
dar tot nu ştii la cin’mi-e gândul...
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.