Am scris pe cărți o strofă-n Cișmigiu
și-am scuturat-o, grea pe bulevard;
în primăvara mutului hazard
mi-ai plâns mural ca pentru un sicriu.
Presimt cum apa morților, la gâtul
întinderii de câmpuri e o stampă;
rup credincioșii noștri soarele în lampă,
sătulă – strada-și dumică urâtul.
Reîncep orchestrele. Astarte
sună curcubeiele de drupe.
Ne smulge, ne rupe
tristețea, departe – ne rupe, ne-mparte.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.