În prăpastie suntem.
Noaptea este.
Arborii își întorc frunzele
după sunet.
Mergem mai departe?
Și ne-am dus mai departe…
Și am văzut o astfel de rouă
Și am auzit un astfel de imn
Și ne îndreptăm într-acolo
Ipoteza care se pierde –
Momentul care se moare –
…dar dacă zgomotele?
Voi știți ce vă spun ochii mei!
Totuși cu timpul
cei ce fac iguane
obosiseră…
Tristețea mea e mai nemuritoare
decât bucuria voastră.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.