Coridoarele au ceva penultim și vag
simetria lor mă-nțeapă în tâmplă
anotimpurile își omagiază iubiții
cu noi, singuratică, bea moartea.
Învârtindu-se mecanic, rotund,
ies robinetele ziua pe sală
o dantelărie de ploaie forfecată de muguri
pe-un sistem nervos din epoca de bronz
Târziul intră în poveste. Eram numai triști
Către o divinitate a interogațiilor
trimit serile voci; surori povățuite
de întâmplări să se crească între ele…
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.