florile erau mai puternice decât cedrii
cine are voie să dea fericire altora?
mustrându-ne, iubim
dimineața am douăzeci de ani
trebuie să ne mulțumim cu durerea
seara mă fac înger și cerb
și pe urmă viscolul îmbrăcat în uimiri
și pe urmă lucrurile ca niște semințe
apuseseră două perechi
de generații în jur
dogorind se deschidea sub mine ca o pâlnie
orașul în care florile n-au vestejit niciodată
semafoare legate la ochi
prin paralaxa cealaltă
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
@Gerra,!
și cu solo...,
Mulțumesc, și spor îți doresc!
O să scriu o prostioară!
ntp
narcispurice
joi, 17 iunie 2021