Am auzit uimirile și defăimarea
și zidurile erau fără de număr
ca frunțile
vase ale mâniei pietre fără apă
nici înainte nici după
ca o intrare în asuprire
leagă de carte o piatră și azvârle-o
în mările de deasupra unde proteze
de liniști încarcă smochinul de prigoană
în fântâna aceea niciodată nu va fi dragoste
am auzit aripile –și blestemul
spurcase apa stârpită înnoire
veți sluji la jug și în vânt
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.