n-au mai rămas nici pereții
somnu-i venin
un dormitor pământul
miroase-a trebi de noapte
mă locuiesc fantomele ca pe-un castel din Anglia
dacă măcar întunericul ar fi pur
încă marea încă amurgul
treieră voci pe care nu le-aud
nu știu de ce îmi lucrurile
ți-aduci aminte bătrânul de pe țărm?
din când în când îi cădeau ochii
și-atunci vedea cu mâinile
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion